„Când eram copil, tocurile înalte erau doar un vis pentru mine. De fiecare dată când port tocurile înalte nepotrivite mamei mele, simt nevoia să cresc repede, doar așa pot purta tocuri înalte mai multe și mai bune, cu machiajul și rochia mea frumoasă, asta consider eu a fi matur.”
Cineva a spus că este o istorie tragică a tocurilor, iar alții au spus că fiecare nuntă este o arenă pentru tocuri înalte. Prefer ultima metaforă.
Fata, care își imagina că va putea purta acel toc roșu la ceremonia de majorat, cu o inimă plină de dorință, s-a întors, s-a întors, s-a întors, s-a întors. La 16 ani, a învățat să poarte tocuri înalte. La 18 ani, a întâlnit bărbatul potrivit. La 20 de ani, la nunta lui, care era ultima competiție la care voia să participe? Dar și-a spus că fata care poartă tocuri înalte trebuie să învețe să zâmbească și să binecuvânteze.
Ea era la etajul doi, dar tocul ei înalt a rămas la parter. Și-a dat jos tocul și s-a bucurat de libertatea acestui moment. A doua zi dimineață își va pune tocul nou și va începe o nouă poveste. Nu este pentru el, ci doar pentru ea.
Întotdeauna a iubit pantofii, în special tocurile înalte. Hainele pot fi generoase, iar oamenii vor spune că este elegantă. De asemenea, hainele pot fi strânse, iar oamenii vor spune că este sexy. Dar pantofii ar trebui să fie potriviți, nu doar potriviți, ci și satisfăcători. Acesta este un fel de eleganță tăcută și totodată un narcisism profund al unei femei. La fel cum pantoful de sticlă este pregătit pentru Cenușăreasa. O femeie egoistă și vanitoasă nu-l poate purta nici măcar cu degetele de la picioare tăiate. O astfel de delicatețe este doar pentru puritatea și liniștea sufletului.
Ea crede că în această eră, femeile pot fi mai narcisiste. La fel cum și-a scos tocul înalt la vremea respectivă și și-a pus un toc nou. Speră că nenumărate femei vor fi puternice călcând pe tocurile lor nestingherite și potrivite.
